Sorina
Vasilescu

Sorina Vasilescu (Sorina Vazelina) este graphic designer și ilustratoare, născută și educată în Timișoara. Până în za lucrat la două studiouri independente de design grafic: Synopsismedia și It's Everyday. Lucrările sale au fost publicate de Hardcomics, Kus Komics și colaborează regulat cu ilustrații la revistele Esquire, Palyboy și Regard. Printre proiectele în care a fost implicată se numără: identitatea vizuală pentru Nopatea Albă a Galeriilor (București), 100towatch.ro și compendiul de benzi desenate The Book of George.

Mihaela
Popapreviousprevious
Interviu de Ovidiu Hrin
Salut Sorina, ne poți spune câteva lucruri despre tine?Am 25 de ani și nici un indiciu despre direcția în care vreau să merg cu viața sau designul. Lucrez în București dar sunt din Timișoara.
Mă întreb mereu dacă ar trebui să rămân în România încă un an, poate că lucrurile se vor schimba, dacă ar trebui să mă mut înapoi la Timișoara ... încet schimbările ies la suprafață, însă viața ca freelancer în țară continuă să fie o încercare. Am lucrat timp de 4 ani în două studiouri independente de design grafic (Synopsis Media și It'severyday.ro), și de cam un an am lucrat ca un fel de freelancer. Dorm la birou și lucrez aproximativ 16 ore pe zi. Când nu am primesc comenzi nu pot lua o pauză, în schimb iau un creion și încep să mâzgălesc în caietul meu, pe lemn, sau pe orice pot să pun mâna. De asemenea, mai am ceea ce aș numi perioada de "burete", care este atunci când nu pot crea mai nimic, așa că încerc să absorb cât mai multe informații posibil, vizitez muzee, mă pierd pe străzi, fac fotografii și mă uit la filme.
Cum s-a născut acest interes pentru ilustrație, design și povestire?Habar nu am, mă simt ca și cum aș fi desenat dintotdeauna. La un moment dat, unul dintre profesorii mei de la Palatul Copiilor (o fostă institușie comunistă unde se predau artele creative copiilor), domnul Alfred Iancu, mi-a spus că ceea ce desenez în jurnalele mele se numește ilustrație și m-a sfătuit să dau exmen la secțiunea Design grafic de la Universitatea de Arte din Timișoara. Pe atunci nu aveam nici o idee despre ce înseamnă designul grafic. Mai târziu am realizat că poți vinde o idee dacă o împachetezi folosindu-te de design grafic și m-am gândit că actul de a povesti este la baza oricărei idei. Realizarea oricărei idei depinde de cât de bine este înțeleasă și de capacitatea cuiva de a-i spune povestea.
Ești la o răscruce între trei mari drumuri: ilustrație, design și scris, cum îți păstrezi echilibrul?fie instalez un semafor fie soluția vine organic. În jurnalele cu desene pe care le țin, am umplut pagini în care am încercat să evit cenzurarea fluxului mental. Și atunci imaginile și ideile scrise se îmbină perfect. Unele gânduri vin sub forma de cuvinte, pe altele le regurgitez în formă vizuală. Nu pot face o diferență clară între cele două, sunt la fel de importante și cred că de aceea, de obicei, le leg. Benzile desenate sunt și ele o soluție logică a ecuației ilustrație/ scriere + design = ?
În ce proiecte alegi să te implici și care parte a unui proiect te atrage cel mai mult?Până în prezent am evitat să lucrez la proiecte pentru Coca-Cola, de exemplu, și nu m-aș implica în promovarea unui produs în care n-am încredere. Proiecte culturale și artistice sunt cele cu care îmi umplu de obicei programul: colaborez cu prietenii muzicieni la coperțile de album, mă ocup de identitatea vizuală a unui festival cultural, de asemenea, am ilustrat în mod regulat pentru Esquire, Playboy și revista Regard.
Toate aspectele unui proiect sunt esențiale, dar, cu toate acestea, cea mai marcantă rămâne faza incipientă, când răzuiești suprafața în căutarea unui concept sau a unei idei ce va constitui nucleul comunicării vizuale. După ce am identificat mesajul, după ce mi-am dat de câteva ori cu capul de pereți, pot în sfârșit să îmbrac mesajul într-un container vizual.
Care sunt sursele tale de inspirație? Există artiști, designeri, oameni care te inspiră?Am găsit inspirația aproape oriunde, de la gropile din trotuar la încrengăturile de indicatoare stadale, la o noapte de nesomn, fiecare colț al vieții poate ascunde o poveste, este nevoie doar să deschizi ochii. Există, desigur, și o mulțime de artiști și oameni care mi-au dat curaj și o doză serioasă de șuturi, dar eu nu încerc să le copiez soluțiile grafice, chiar dacă un profesor de desen mi-a spus odată că arta nu se învață, se fură. Lista lor crește cu fiecare zi și include tipi ca: Stefan Sagmeister, Peter Saville, Paula Scher, Seymour Chwast, Josef Muller Brockmann, Tristan Tzara, Buckminster Fuller, Vivienne Westwood, Henry Miller, Andy Warhol, familia mea, Daniel Clowes, Outkast, prietenii, the Oilers Gang ... imposibilul și obstacolele pot fi, de asemenea, o sursă de sadică dar bogată de surse de inspirație.
Ce rol joacă arta scrierii / tipografia în piesele tale?Uneori, aceasta funcționează ca o subtitrare a părți grafice, acționeaza ca un fel de suport, alteori are un rol central.
Umorul și autoironia sunt teme recurente în lucrările tale. Le cauți sau pur și simplu îți vin? Pur și simplu apar. Să glumești despre ceva dureros este similar cu alchimia – transformi nimicuri în aur. Nu aș putea să mă suport fără o doză zdravănă de auto-ironie.
Auto-ironie sau auto-flagelare?Acum, că insiști... e o parte sadică a problemei. Nu aș fi capabilă să mă implic într-un proiect la nivelul la care o fac, dacă n-aș fi o maniacă, într-un fel sau altul. Există un moment în care majoritatea oamenilor se retrag, sunt mulțumiți de rezultatul muncii lor sau recurg la copierea soluțiilor altora. Eu nu sunt atât de ușor de satisfăcut. Într-un fel mă aflu de foarte multe ori la limita răbdării și logicii personale atunci când caut o soluție vizuală, chiar dacă e vorba doar de un amănunt legat de cartea de vizită a mamei mele... În concluzie, este necesar un anumit procent de auto-flagelare, în sensul cel mai creștin posibil.
Este important locul în care lucrezi sau reușești să te adaptezi oriunde? Ești influențată de mediul în care lucrezi?Încerc tot timpul să mă adaptez. Din moment ce călătoresc înainte și înapoi de la București la Timișoara, trebuie să-mi mențin flexibilitatea mentală. Reușesc să lucrez în aproape orice loc (de exemplu: în toaletă, în tren, la petreceri...), dar efortul suplimentar este vizibil. Firește, sunt influențată de mediul în care lucrez, de starea relației cu prietenii și familia mea, de condițiile meteorologice... uneori e incredibil că mai și reușesc să fac ceva.
În ce moment al zilei lucrezi cel mai bine?Depinde. Uneori dimineața, între 7 și prânz, alteori noaptea, până la răsăritul soarelui.
În lucrările tale apare recurent discordanța ca temă. Poți să ne spui mai multe despre asta?Poate dacă m-aș fi dus la un psihiatru aș fi putut spune mai multe pe această temă. Din câte știu eu, această ”anti-parte” a gândirii mele a apărut în școală, când am fost în imposibilitatea de a mă integra. Nu am avut prieteni, chiar dacă am încercat să socializez. Atunci m-am gândit că fie eram eu defectă într-un fel, sau cursul pe care toată lumea îl urma nu era genul meu. Din acel moment a apărut nevoia de a diseca și de a mă relaționa critic la punctul de majoritatea de vedere... sau ceva de genul asta.
Ca designer, care crezi că este cel mai important rol al tău în societate? Și în România?Nu știu dacă joc vreun rol, simt că totuși designul în România este doar o chestiune de trend, deoarece nivelul de cultură vizuală este destul de scăzut aici. În acest context pot doar să sper că o să pot să supraviețuiesc din ceea ce fac pentru încă un an și ceva. Pentru mine, designul este matematica din domeniul vizual. Folosesc griduri, mă ghidez după anumite reguli ale lui Brockmann, încerc să stabileasc un echilibru în paleta de culori ... urmărind tot felul de ghidaje mai mici sau mai mari pe care am ajuns să le identific experimentând, sau alte reguli descoperite citind memoriile unor designeri, manuale de tipografie și așa mai departe. Văd o mulțime de tineri din zilele noastre care doresc să studieze designul grafic doar pentru a obține un statut cool. Cu ceva timp în urmă era mișto să fii inginer, medic sau economist... Nu trebuie să uităm în ce timpuri trăim; de asemenea faptul că designul grafic a apărut ca ocupație în timpul perioadei Bauhaus și răspunde la un anumit set de cerințe generate de societatea contemporană. Status quo-ul prețuiește ambalajul mai presus de calitatea produsului în sine, iar "designul nu mai răspunde la nevoile oamenilor, ci la dorințele lor". Trăim într-o perioadă în care designul grafic ar putea juca un rol serios în dezvoltarea societății, dar este tratat superficial, ceea ce s-ar putea ca în final să aibă un impact fatal asupra mediului, precum și să încurajeze monopolul corporațiilor în întreaga lume .
Aș vrea să pot spune că am capacitatea de a convinge pe cineva sa renunțe la fumat printr-un poster, sau că reușesc să adun 50.000 de euro pentru o cauză socială printr-un design de tricou pe care orice hipster respectabil din țară și l-ar dori. Adevărul este singurul mod în care cred că aș putea face o diferență este învățându-i pe alții ceea ce am învățat ca designer. Acum nu am încă suficiente cunoștințe, dar sper că într-o zi voi putea lucra alături de copii și elevi, să le împărtășesc cunoștințele mele. Aș dori, de asemenea, să fac manuale pentru școala primară și secundară, utilizând formatul de benzi desenate, care simt că s-ar potrivi cel mai bine cu tehnicile de învățare. Până atunci... pot doar să sper.
Cum vezi designul din România în 2025?Acum zece ani nu eram conștientă că există design grafic în România. Peste 14 ani, sper să putem ajunge să vorbim despre o școală românească de design, așa cum astăzi vorbim de scoala elvețiană sau cea olandeză. Asociații ca Graphic Front consolidează o istorie a designului grafic din România în timpul comunismului, și am încredere că tot mai mulți designeri interesați de design și nu de trend vor apărea, anunțând timpuri mai bune. De asemenea, sper că nu toți designerii talentați vor ajunge să lucreze în agenții de publicitate, înrobiți de viziuni delirante proiectate de agenți de marketing, secretari sau manageri, care nu sunt capabili să recunoască creativitatea nici dacă îi plesnește peste față.
Ian
Andersonnextnext